Suntem o organizatie caritabila care se concentreaza pe eficacitatea actiunilor sale, urmarind ca acestea sa aiba un impact mare si durabil.
Aplicam reguli riguroase care reflecta cele mai bune practici de guvernanta, in conformitate cu principiile raspunderii, integritatii, corectitudinii si transparentei.
Guvernanta in cadrul Asociatiei Holfin Filantropica este un proces continuu in care responsabilitatea, integritatea si transparenta sunt elemente esentiale pentru luarea de decizii corecte, stabilirea de obiective si definirea de programe caritabile care sa contribuie la consolidarea increderii tuturor partilor interesate in Asociatie, precum si la cresterea impactului actiunilor noastre.
In procesele decizionale, ne bazam numai pe persoane de incredere si competente.
Inainte de toate, raspundem in fata donatorilor si partenerilor care participa la programele noastre.
Adunarea Generala a Asociatiei
Adunarea Generala a Asociatiei este autoritatea suprema de decizie a Holfin Filantropica.
Programele caritabile ale Asociatiei sunt aprobate de catre Adunarea Generala.
Mai mult, pentru orice actiune caritabila care depaseste suma de 400,000 RON este necesara aprobarea Adunarii Generale Extraordinare a Asociatiei.
Administrarea si Conducerea Asociatiei
Functia de supraveghere la nivelul Asociatiei este asigurata de Consiliul Director. Componenta, dimensiunea si competentele Consiliului Director al Asociatiei sunt adecvate in raport cu dimensiunea si complexitatea activitatii acesteia.
Membrii Consiliului Director promoveaza standarde etice ridicate si o cultura solida in ceea ce priveste controlul intern.
Membrii Consiliului Director trebuie sa actioneze in cel mai bun mod posibil pentru promovarea scopului Asociatiei, in interesul comunitatilor si in linie cu asteptarile donatorilor si partenerilor.
In acest sens, membrii Consiliului Director trebuie sa tina seama (printre altele) de:
- Consecintele probabile pe termen lung, ale fiecarei decizii.
- Necesitatea conformarii cu legislatia in vigoare.
- Necesitatea dezvoltarii unor bune relatii cu donatori, parteneri si comunitati, bazate pe practici corecte si transparente.
- Nevoile comunitatilor.
- Interesele donatorilor si partenerilor.
- Impactul programelor caritabile asupra comunitatilor.
- Dorinta Asociatiei de a mentine o buna reputatie in ceea ce priveste standardele ridicate la care se raporteaza in toate actiunile sale.
Conducerea curenta a activitatii Asociatiei este asigurata de catre Directorul Executiv, in conformitate cu delegarile de autoritate acordate de Adunarea Generala si Consiliul Director.